Titlul obținut Licențiat în Relații internaționale și studii europene
Durata studiilor 3 ani
Număr de credite 180 credite
  • oferirea cadrului proprice înțelegerii fundamentelor procesului de construcție europeană, prin însușirea cunoștințelor referitoare la patrimoniul de cultură și civilizație comună, prin înțelegerea tradiției central și est-europene ca și componentă a istoriei comune europene și, nu în ultimul rând, să sublinieze contribuția românească la patrimoniul european;
  • prezentarea premizelor și elementelor constitutive ale proiectului european pentru o înțelegere cât mai pertinentă a dezvoltării instituționale europene;
  • prezentarea teoretică, dar și practică, a unui pachet de informații referitoare la instituțiile europene și la legislația europeană;
  • dezvoltarea accentuată a componentei pragmatice în pregătirea studenților prin cursuri referitoare la relațiile internaționale contemporane, economia europeană și mondială, politici europene, relații transfrontaliere.

Competențe profesionale:

  • utilizarea fundamentelor teoriilor relaţiilor internaţionale în studiul proceselor europene si internaţionale;
  • elaborarea proiectelor europene și internaţionale; 
  • utilizarea metodologiilor de analiză în domeniul relaţiilor internaţionale și afacerilor europene;
  • proiectarea de strategii în domeniul relațiilor internaționale și afacerilor europene;
  • asigurarea de asistență în domeniul negocierii internaționale şi medierii între grupuri cu interese diverse;
  • asigurarea asistenței în managementul relaţiilor din cadrul organizaţiilor şi instituţiilor implicate în procese europene și internaționale

Competențe transversale: 

  • gestionarea informaţiilor specifice rezolvării sarcinilor complexe în context (receptarea, transmiterea, prelucrarea, stocarea informaţiilor în documente de profil), inclusiv prin utilizarea la nivel avansat a unei limbi de circulație internațională și la nivel mediu sau avansat a unei a doua limbi străine;
  • aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă multidisciplinară corespunzătoare diverselor paliere ierahice;
  • autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii.

Programul de studii Relații internaționale și studii europene se adresează tuturor celor interesați să practice o profesie, precum:

Cod COR 242212 – agent consular; 
Cod COR 242213 – expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene; 
Cod COR 242214 – consilier afaceri europene; 
Cod COR 242215 – referent relaţii externe.


Str. Victoriei, nr. 24, Târgu Jiu, Judeţul Gorj, România

Facem eforturi constante să răspundem tuturor solicitărilor. Totuși, majoritatea informațiilor de care aveți nevoie sunt deja disponibile pe site.
Dacă nu știi de unde să începi, consultă pagina de întrebări frecvente — e un punct excelent de plecare.

🍪 Cookie-uri

Folosim tehnologii „cookie” pentru a ne asigura că ai parte de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continui navigarea pe site vom considera că ești de acord cu acest fapt. Vezi politica de confidențialitate.